O prezentare extraordinară - scurt, simplu și profund

Mă întreb dacă și tu ai simțit furnicăturile lui “mai mult” și “mai bine” atunci când construiai o prezentare sau un material scris? Ți s-a-ntâmplat? Mie da. Un soi de “sindrom de a fi exhaustiv”, probabil inoculat de școală.Între timp am ajuns la concluzia că prezentările extraordinare nu sunt așa. Dar cum sunt? La polul opus al sindromului exhaustiv. Se exprimă scurt, simplu și profund.

Scurt

În 1949, pe când era președinte al universității Columbia, generalul Eisenhower a fost în situația de a ține o prezentare. Mai exact, cea de-a patra prezentare a serii. La o cină, după 3 prezentări, consistente ca și lungime, urma generalul. Lumea se întreba, pe bună dreptate, dacă nu cumva o să îi prindă zorile pe-acolo. După ce a fost introdus ca speaker, Eisenhower a spus doar 2 fraze.“Orice discurs - scris sau rostit - are nevoie de punctuație.În seara asta, eu sunt punctuația... sunt punctul.”Fie că vorbim de lungimea totală a prezentării tale, fie că ne gândim la numărul mediu de cuvinte dintr-o frază, concizia îți aduce mai multe avantaje:- faci economie de timp și crești eficiența prezentării- nu riști să plictisești publicul- reușești să menții interesul și focusul până la final, să ai oamenii alături de tine cu atenția alertă- comunici mai clar pentru că ai distilat mesajul și ai eliminat ceea ce nu este necesar- exprimându-te scurt și țintit, inspiri încredere în abilitățile tale de liderCum să scurtezi? Folosește filtrul relevanței și scurtează tot ce nu e necesar.prezentare

Vigorous writing is concise. A sentence should contain no unnecessary words, a paragraph no unnecessary sentences, for the same reason that a drawing should have no unnecessary lines and a machine no unnecessary parts. - William Strunk, Jr.

 

Simplu

În cartea Made to stick, Cheap și Dan Heath dedică un capitol întreg simplității. Încep cu o istorisire:În armata americană, strategia planificării operațiunilor militare complexe s-a schimbat major. În trecut, armata se baza mult pe specificitate și încerca să ghideze acțiunile fiecărui soldat în parte în momente diferite. Ceea ce, evident, eșua la contactul cu realitatea impredictibilă. Confruntați cu o situație diferită în teren, soldații nu mai aveau nicio strategie.În anul 1980 armata americană a schimbat procesul de planificare, inventând un concept nou, intenția comandantului. Care cuprindea 2 lucruri exprimate foarte clar:- care este rezultatul dorit al operațiunii?- care este cel mai important lucru de făcut al zilei?Fiecare soldat, indiferent de nivelul ierarhic, își adapta acțiunile de pe câmpul de luptă conform acestor două indicații. În acest mod, erau capabili să fie aliniați ca gândire și să genereze propriile soluții.Simplitatea ușurează înțelegerea. E ca și când ai primi un manual de instrucțiuni detaliate compactat într-o singură idee.Într-o prezentare, simplitatea este capacitatea de exprimare în cuvinte obișnuite, în propoziții scurte, ușor de urmărit, a unor idei pline de sens. Pentru asta e nevoie să găsești miezul ideii și să dezbraci de zorzoane până la esență. Simplitatea e o idee nud. Și se potrivește mai ales mesajelor cheie.prezentareCum poți să o aplici?Găsește pentru fiecare parte mare a prezentării tale un mesaj cheie simplu. Și fă-o cu încredere. Ai încredere în tine și dă-i o notă personală.Ai încredere în mesaj că o să-și facă treaba. Și treaba unui mesaj simplu e simplă. Nu e să uimească sau să convingă instantaneu. E să atragă atenția. Prin simplitatea sa să facă oamenii curioși de ce va urma. Să funcționeze ca un trailer de film. Ai încredere în public că se va prinde de faptul că urmează argumentele, exemplele, povestea.  Simplitatea mesajului cheie va declanșa în oameni o dorință puternică de a afla acel mai mult pe care intuiesc că îl vor primi.

Profund

Să treci dincolo de ceea ce este evident sau superficial. Să intri adânc în subiectul pe care îl discuți. Oferi celor cărora le vorbești momente în care ideile lor și ale tale se îmbină și fac click ca piesele de puzzle, arătându-le imaginea mai mare. Ducându-i la o realizare, la un aha. Le schimbă percepția, le dezvăluie ceva la care nu s-au gândit în acea formă.Cum ar fi dacă ai face mesajul final al prezentării tale simplu ca un proverb? Și i-ai adăuga intensitate emoțională? Probabil wow. Obții un mesaj profund ca umanitate, simplu ca adevăr. Exprimi în cuvinte puține și simple partea de adevăr, ușor surprinzător. Îi dai și o vibrație de emoție. Atingi o coardă emoțională și faci oamenii să rezoneze.Uite un exemplu de prezentare care ilustrează atât de bine concizia, simplitatea și profunzimea încât nici măcar nu are mai multe părți și mai multe mesaje cheie.

Ce are în schimb? Pe lângă umorul și charisma lui Mark Beszos, are:- o poveste scurtă- un mesaj cheie simplu și intrigant prin simplitate, “Don’t wait!”, urmat de explicație- un mesaj final simplu și profund, “Get in the game. Save the shoes!”, un mesaj ce cuprinde emoție, umanitate și adevărul experiențeiMăreția poate fi în gesturi mici. Măreția poate fi în speechuri scurte, de calitate.

I often speak publicly, and when I do, I also get to listen to other presenters. The most memorable are the ones that hit an emotional chord with a tight story and a punch line. No fluff. Keep it creative and concise. Greatness exists in quality, not quantity. (Lewis Howes)

Pentru tine cât de lungă trebuie să fie prezentarea?Cu drag,

Previous
Previous

Liderii - leadership și public speaking

Next
Next

Radiografia unui discurs - discursului lui Donald Tusk