Cum cade lumina pe povestea ta? Efectul surpriză al luminilor multiple

[vc_row][vc_column][vc_column_text]street_lamp_by_night_by_nami7Aseară am redevenit copil. Mai bine zis, m-am copilărit cu Adela (fiica mea) în drum spre ora ei de judo. Mergeam ținându-ne de mână prin aerul iernatic şi ne distram de umbrele noastre care făceau la fel (atât doar că ele nu râdeau, ci dansau și se zbenguiau în linişte).Aleea era mărginită de felinare, așa că pe măsură ce înaintam, umbrele își schimbau direcția și se lungeau.Cam la jumătatea distanței între felinare, uimirea a erupt în cuvinte:- Hei, acum avem fiecare două umbre! Adela era încântată de năstrușnicia pe care luminile stradale ne-o proiectau pe alee... Acum imaginează-ți, te rog, că nu eu și Adela pășim în dreptul felinarelor, ci o poveste. O poveste pe care lumina cade dintr-un anumit unghi va avea un mesaj într-o anumita direcţie. Dacă schimbi direcţia din care o luminezi (contextul în care o spui, tema mai largă de care o legi) se schimbă şi direcția mesajului. O poveste pe care lumina cade simultan din 2 direcții va avea 2 mesaje.Nu ne așteptăm la asta, nu e uzual, poate e chiar contraintuitiv ca o poveste să aibă 2 mesaje simultan. Pentru că vrem ca mesajul să rămână cu ascultătorul, vrem să aducem povestea la forma de rafinament a simplității, să îndepărtăm ceea ce nu e esențial. Pentru că suntem bombardați cu informație, căutăm să ajungem la acea poveste a cărui mesaj reușește să se ridice deasupra zgomotului de fond pentru a putea fi auzit.Nu vrem să diluăm efectul mesajului, și totuși mesajul dublu poate fi parte din surpriza unei povești. Mesajele poveștii - dacă sunt mai multe - au nevoie să fie compatibile, să se susțină reciproc și să își crească puterea prin alăturare. Faptul că povestea continuă la finalul primului mesaj puternic e un element de impredictibilitate care menține atenția publicului trează.Video-ul următor conține o poveste de 9 minute, pe care o spune pe scenă Zig Ziglar. Povestea este forma prin care transmite publicului mai mult de un mesaj, cu amprentă emoțională. Ție ce mesaje îți transmite?[embed]https://www.youtube.com/watch?v=0XC_Fkg0UIQ[/embed] La începutul săptămânii am fost în București și am participat la 2 din întâlnirile Speakers Club - club care te invită din 6 februarie 2017 și în Timișoara pentru a-ţi antrena vorbitul în public și poveștile. Una din poveștile spuse acolo, "30 de bani" - a Alexandrei Palaghia, m-a impresionat tocmai prin surpriză, tensiune și mesaje multiple. Citez din memorie :

E o dimineață frumoasă, Alexandra - proaspăt trezită - îşi pune "ochelarii roz" ai unei zile bune și pleacă la hipermarket:Pun în coș cumpărăturile obișnuite, nu iau în seamă aglomerația și oamenii morocănoși - din cauza "ochelarilor roz” (sau nu) - și mă opresc la raionul de cărți ca să fac o surpriză unui prieten. Aleg Marian Godină - "Flash-uri din sens opus".Știți senzația aceea când faci o surpriză cuiva și tu ești cel care știe ceva mai mult decât el? Așa mă simțeam eu atunci.Mă îndrept spre casă. E coadă. Aștept. În fața mea 2 bătrânei ajung la rând.- Dragă nu ai ceva mărunțiș? O întreabă el pe ea căutând prin toate buzunarele.- Nu. Ai spus că iei tu banii de acasă, nu am nimic la mine.Le lipsesc 30 de bani. Deschid portofelul cu intenția să îi ajut: niciun ban! Am doar cardul. Nu pot să plătesc 30 de bani cu cardul... îi salvează vânzătoarea:- Nu-i nimic dacă n-aveți, nu o să sărăcim noi din ăștia 30 de bani!Și bătrâneii pleacă. Ajung la rând și sunt deja fericită cu gândul că voi dărui cartea, când... scanarea nu funcționează. Vânzătoarea mai încearcă o dată. Degeaba. Introduce manual codul. Degeaba. Cere o altă carte de pe raion pentru a fi scanată. Degeaba. Codul respectiv nu apare în sistem.Îmi plătesc celelalte cumpărături ca să nu țin coada în loc, dar nu vreau să renunț la carte și le cer să găsim o soluție.- Trimit pe cineva de pe raion să aducă un alt produs cu preț similar. E în regulă? întreabă casiera.- Sigur! Poate fi și un pic în plus.Ați avut și voi momente în care fiindcă ați așteptat deja atât, vă simțiți destul de aproape de rezolvare așa că nu renunțați și... mai așteptați?Aștept. După 10 minute casiera primește informația că nu a fost găsit produsul cu preț similar.Îmi spun:- Alexandra, DACĂ TU NU ACȚIONEZI, NIMENI NU ÎȚI VA OFERI SOLUȚIA PE TAVĂ!Așa că intru din nou în magazin și... acționez. Găsesc 2 produse - 2 agende - care însumate depășesc cu puțin valoarea cărții. Cartea era 30 de lei. Sunt la casa. Plătesc 30 de lei și... 30 de bani - cu cardul. ATUNCI CÂND IȚI PUI O IDEE ÎN MINTE, UNIVERSUL VA GĂSI O CALE SĂ TE AJUTE SĂ O TRANSFORMI ÎN REALITATE!

Nu cred că te va surprinde faptul că acest articol are la final 2 mesaje pentru tine. :)

  • Dă-ți voie ca din când în când să rupi tiparele, să ieși din reguli sau din obișnuit și să experimentezi lucruri noi- inclusiv în storytelling. Testează tu însuți ce are efect și ce nu!
  • Joacă-te! Poți construi elementul surpriză al poveștii atât la nivel de conținut (prin ceea ce spui neașteptat, prin umor, prin răsturnări de situație), cât și la nivel de formă (prin 2 mesaje, de exemplu).

La cât mai multe povești cu mesaje bune![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Previous
Previous

Poveste de iarnă

Next
Next

Imaterialul unui posibil material didactic - povestea