Poveste deschisă la dialog

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Ție ce îți vine în minte atunci când auzi alăturarea de cuvinte “dialog” și “poveste”?S-ar putea să îți vină în minte chiar replica plină de savoare a unui personaj… dacă se întâmplă asta, dialogul cu pricina e chiar tipul de dialog memorabil (cel care implică ascultătorul și rămâne la purtător).Într-o poveste împărtășită unui public - o poveste personală pe care o spui pe scenă - există 3 tipuri de dialog. Replicile pe care personajele le încrucișează agil, ca într-un regal de spadă, construiesc DIALOGUL PERSONAJELOR - cel care le lasă să se dezvăluie folosindu-și propria voce.“Hmmm… dar ăsta nu e chiar singurul tip de dialog într-o poveste.” Scuză-mă, m-a luat “scrisul” pe dinainte - ăsta era DIALOGUL meu INTERIOR. Cel care în poveste dă glas gândurilor nerostite și ne duce atât de aproape încât... pătrundem în interiorul minții personajului.Iar al treilea tip este DIALOGUL CU PUBLICUL - acela care punctează momentele în care speakerul iese din poveste, iese din desfășurarea propriu-zisă a întâmplării, părăsește acțiunea și personajele și se adresează oamenilor din sală. Cu un plus de familiaritate. Face mai puternică legătura cu cei care ascultă povestea.Fiecare dintre ele are propria personalitate și propriile beneficii.În plus, un anumit tip de dialog se potrivește mai mult unui anumit tip de povestitor - există o "potrivire de caracter", o compatibilitate între povestitor și tipul de dialog pe care îl folosește. E tipul de dialog pe care îi îmbracă în mod natural povestea.De multe ori câinii seamănă cu stăpânii. Fizic.De multe ori dialogul unei povești personale seamănă cu povestitorul. Psihologic. :) Gândește-te puțin! Povestea reflectă, într-o anumită măsură, personalitatea povestitorului. Și vorbind strict de dialog acum – proporția între dialogul interior și cel exterior din poveste e o marcă a personalității - mai introvertite sau mai extrovertite - a povestitorului.Dacă ești vorbăreț și expansiv, cred că poveștile tale vor fi pline de dialog savuros între personaje.Ceva de tipul ăsta:Ceea ce face personajele să se întrupeze efectiv în fața celor care ascultă, să prindă viață, să devină reale. Ca ascultători le înțelegem mai bine și ne atașăm de ele, le simpatizăm... Dacă ești tăcut și îți place să observi, cred că ceea ce va da natural culoare poveștilor tale va fi fluxul gândurilor care îți trec prin minte.Uite o astfel de poveste cu foarte mult dialog interior - cu excepția unei singure replici de conversație la telefon, o poveste doar cu dialog interior.

O astfel de folosire a dialogului interior are ca efect faptul că ne transpune în interiorul ființei și minții celui care povestește. Povestitorul devine transparent și vulnerabil în fața noastră.Al treilea tip de dialog, pe care poți să îl presari voit într-o poveste, este dialogul cu publicul. Adică te desprinzi din loc în loc de evenimentele, acțiunea și personajele poveștii - ca și când faci un pas în spate și ieși din poveste - ca să te adresezi publicului cu o întrebare sau o afirmație.Uite un exemplu. (De fapt, chiar 2)Mark Brown- campion mondial Toastmasters 1995Craig Valentine- campion mondial Toastmasters 1999Ce obții folosind dialogul cu publicul?O legătură foarte puternică cu cei care te ascultă. Și mecanismul poate fi dublu.Faptul că ieși din poveste ca să le adresezi o remarcă prietenoasă, crește intimitatea relației tale cu publicul, crește conectarea publicului cu tine.Faptul că ieși din poveste ca să le arăți că întâmplările poveștii le reflectă propriile experiențe, crește conectarea publicului la poveste. Dacă îți propui și muncești la asta, cu ajutorul dialogului abil folosit poți duce povestea mai aproape de zona de introvert sau de extrovert, mai aproape de tine sau mai aproape de public.  De ce? Pentru că:

 Dialogul duce la conectare, care duce la încredere, care duce la angajare. (Seth Godin) 

La fel de adevărat în business ca și în storytelling.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]