Jurnal de vacanță
Salut! Azi am ales să îți scriu un soi de jurnal din vacanță. Azi este tocmai ziua de întors acasă, așa că o marchez cu un zâmbet și cu câteva experiențe luate la purtător pe care m-am gândit să le împărtășesc și cu tine. Pe amândouă. 😀 Simți gâdilătura zâmbetului pe buze? E semn că ești pregătit să treci mai departe…
Prima oprire este Tyrol.
E o destinație pe care merită să o descoperi! Și o destinație la care noi trei revenim. Pur și simplu îmi place! Îmi place aerul, iarba în care să pășești desculț, mușcatele care încarcă grele ferestrele și lemnul care miroase a rășină!
E un loc în care poți să zăbovești relaxat cu o carte în mână tolănit pe un șezlong la soare. Dar la fel de bine poți să fii activ și să te bucuri de munte și de natură.
Le-am făcut pe amândouă.
Recunosc că partea mea preferată este cea cu poteca de munte bătută cu piciorul! Cea în care te încarci cu aer proaspăt în piept și cu mirosul pădurii de brad. Care, apropos- a intrat și în haine, așa că am zis fără remușcări “Pe astea nu le mai spălăm când ajungem acasă! Miros prea bine!” 🙂
Am reîntâlnit văcuțele Milka, prietene vechi deja.
Am avut la tot pasul bucurii pentru ochi, suflet și ….camere foto.
Dar cea mai mare dintre ele s-a arătat la momentul în care ajunsesem aproape de vârf, picioarele aveau acea greutate diferită dar plăcută pe care le-o dă un drum de munte, ora era înaintată câteva ore după prânz și… Surpriza apare dublă!
La cea pentru ochi ne așteptam cumva...
Odată ajunși la înălțime panorama ni se deschide amplă cu vârfuri neclintite înșiruite în zare și case de dimensiunea cutiilor de chibrituri în sătucul din vale.
La cea pentru papilele gustative nu chiar…
Afine! Cresc sălbatec și împânzesc locul cât vezi cu ochii! “Mmmmmm!” Bucuria de a mânca direct din tufe, la înălțime, cu nepăsarea mâinilor mânjite de zeama delicioasa nu se compară cu nimic! Sunt prea bune!
"Sunt afine fericite!” zice Adela Cred că s-au contaminat cu fericirea noastră mâncându-le!🙂
Un alt lucru fain de făcut în Austria este mountainbike-ul.
Așa că închiriem biciclete și pornim Destinația: lacul Moser.
Traseul are pante mai abrupte și e comun cu cel de drumeții, pe alocuri e mai aglomerat. Poteca e lată cam cât un balcon de bloc, acoperită cu pietricele gri cotește prin pădure. Mulți turiști însoțiți de câini, austriecii sunt foarte prietenoși cu animalele de companie.La hotelul la care stăm e un panoucu conturul desenat al unui câine și cu mesajul scris cu litere mari de tipar DOGS ARE WELLCOME. Bine, mesajul are mai multe variante, pooporul austriac fiind unul care iubește ordinea și disciplina, l-am regăsit și în formula mai directă WELL BEHAVED DOGS ARE WELLCOME! Admir un câmp de iarbă plin de păpădii deschis către profilul maroniu al munților din zare , drumul cotește și … cad într-o curbă în pantă. Găsesc opririle și plecările din pantă dificile, așa cam peste capacitatea mea biciclistică actuală. Coordonarea mi-e pusă la încercare așa că simt mai mult provocarea decât plăcerea traseului.
Asta până ajungem la punctul de destinație și lăsăm bicicletele să se odihnească pe marginea drumului. Și privirile să se desfete cu liniștea lacului glaciar înconjurat de pini. Te face să îi simți vechimea. Pâlcuri de stuf verde, o insulă mică în centru, nuferi plutitori și rațe sălbatice. Și oameni de toate vârstele zâmbind și admirând!
Am avut și câteva zile de ploaie! Plăcute, proaspete, binevenite.
Într-una din ele am coborât la yoga înainte de micul dejun.
O sală mică, statuia lui Budha într-un colț, saltele aranjate în ordine, fiecare cu perna ei cilindrică la capăt și un perete de sticlă de sus până jos către afară. Eu și instructoarea. Fără intenție e o clasă de yoga privată.😀
Cred că e pentru mine a 4-a sau a 5-a dată când particip la o clasă de yoga. Începe cu un sunet- un vas arămiu lovit cu un baton de lemn, un sunet incredibil. Un bol tibetan.
După un șir de posturi care mă fac să simt mușchii pe care îi știam ai mei ... și unii pe care nu-i știam, vine relaxarea de final. Acoperită de o pătură caldă mă pierd cu ochii închiși în spațiul încăperii, mă regăsesc una cu sunetul metalic de final care se expandează, creste în intensitate, devine plin, umple toate ungherele,și vibrează prelung și jos, apoi se stinge în liniște.
Deschid ochii în sunetul ploii pe terasă. Namaste!
Cu drag,
