Conectarea și detonatorul emoțional

 

 

Vrei să te conectezi cu oamenii atunci când vorbești? Folosește mai mult decât fapte și date care sunt prelucrate la nivelul cortexului! Conectează-te apăsând pe trăgaciul emoțional! Folosește emoția poveștii! (care activează amigdala cerebrală)…

 

DE CE?

Amigdala cerebrală este o zonă importantă a creierului –un important centru emoțional.

Ea hotărăște într-o …miime de secundă- dacă în corpul nostru se declanșează reacția de fugă sau luptă în fața unui pericol.

Și tot ea hotărăște dacă oamenii din publicul tău sunt conectați cu tine sau …se conectează la internet pe telefonul mobil :).

 

Hai să vedem ce se întâmplă  cu oamenii din public în fața unei prezentări în 2 situații! (constrastante- pentru puterea exemplului, între ele există o gamă largă de alte situații intermediare)

SITUAȚIA 1-când un expert în domeniu prezintă date, fapte, statistici, liste de idei pentru cei ce ascultă se activează zona de cortex cerebral responsabilă de partea de gândire LOGICĂ, de cântărirea argumentelor și contraargumentelor unei decizii, de conceptele abstracte.

Uite un exemplu- un fragment din discursul lui Amy Cuddy- Your body language may shape who you are.

 

 

Care e ideea mesaj transmisă aici? 2 minute de practică a unei poziții de putere zilnic schimbă starea interioară , crește concentrația de testosteron și o scade pe cea de cortizol. Corpul influențează mintea.

E documentat. E argumentat. E foarte logic… dar e oare suficient pentru a crea legătura cu publicul și pentru ca ideea transmisă să fie profund întipărită în conștiința oamenilor ce te ascultă?

Ideea valoroasă mai are nevoie de ceva într-o prezentare! Are nevoie să fie transmisă într-un mod care conectează oamenii. Și modul de a te conecta profund cu oamenii și de a-i ține cu atenția trează și cu ochii sclipind de curiozitate este …povestea personală (iar Amy Cuddy face asta într-un mod genial, puțin mai târziu în acest discurs TED).

SITUAȚIA 2– vorbitorul împărtășește o poveste ce rezonează cu oamenii.  Ce se întâmplă în acest caz? Acestora li se activează amigdala cerebrală care apasă  butonul EMOȚIEI și pe cel al ATENȚIEI (de multe ori atenția este un fenomen dirijat de emoție). În al treilea rând amigdala cerebrală apasă butonul MEMORIEI.

Povestea personală are o mare putere- te conectează cu publicul tău, le transferă emoție și prin impactul acestei emoții ideea pe care povestea o traduce metaforic li se întipărește în memorie. Ideea mesaj e scrisă în memorie cu cerneala emoției 🙂.

Specialistul în biologie moleculară John Medina– autorul cărții Brain rules explică simplu acest proces:

Când creierul detectează un eveniment cu încărcătură emoțională amigdala eliberează dopamină în sistem. Fiindcă dopamina este un bun ajutor al memorării și procesării de informație e ca și când scrie un POST-IT către creier cu cuvintele ȚINE MINTE ASTA!

Uite povestea personală a lui Amy:

E dincolo de ecran…și totuși, te-a atins? Ai simțit legătura cu Amy? E mai probabil să reții idea mesaj- fake it until you become it! Prefă-te până când devii ce ți-ai propus! Corpul îți influențează mintea iar mintea îți influențează rezultatele!

În toamna acestui an am avut ocazia să particip la un training de storytelling cu Bo Eason – a fost una din acele experiențe cu imersie totală în care abia la sfărșit (în ultima zi adică) te prinzi că ai fost atât de prins, de absorbit, de …into it… încât …n-ai pus și tu o poză pe facebook  🙂

Pentru Bo povestea personală este un fel de țesut conjunctiv, un fel de țesut de legătură (CONNECTIVE TISSUE). Dar nu leagă alte țesuturi între ele (cum face țesutul conjunctiv în organism), ci leagă povestitorul de oamenii care ascultă povestea.

Povestea personală este cea care șterge liniile care ne divid și ne aduce împreună. Atunci când începi să folosești milele pe care le-ai alergat și ciatricile pe care le-ai adunat și te conectezi în felul ăsta cu oamenii- gata! Spațiul devine mai mare și oportunitățile se expandează. (Bo Eason)

 

CUM  FACEM CONECTAREA MAI INTENSĂ CU AJUTORUL POVEȘTII PERSONALE? Hai să vedem 3 lucruri practice de făcut când te conectezi prin povestea ta personală!

-Oamenii se conectează cu oameni așa că asigură-te că personajele din povestea ta sunt vii, puternice, bine creionate, au personalitate și oamenii se pot regăsi în ele. Lasă-le să se miște și să vorbească în poveste, fă-le adevărate.

Iar dacă vrei cu adevărat să te conectezi cu oamenii mergi cu povestea în zona personală, dă-ți voie să fii vulnerabil, arată-te pe tine așa cum oamenii nu te cunosc, expune-ți imperfecțiunile! Fii tu personajul cu care se conectează! Du-te în zona care te doare – e greu pentru tine și e valoros pentru ceilalți!

-Oamenii rețin lucruri de care le pasă în general. Fă ca povestea ta să fie un declanșator de emoție–  pentru a trece mesajul tău dincolo de zona de bruiaj, dincolo de zona de zgomot de fond în abundența de informație care ne copleșește azi- în zona de acuitate a atenției.

Cred că poți declanșa 2 tipuri de emoție

            -emoție la nivel de simțuri (nivelul 1 de rezonanță)- să vezi, să auzi, să simți ce i se întâmplă personajului

            -emoție la nivel de semnificație (nivelul 2 de rezonanță)- când o idee ce transportă emoție  apasă trăgaciul unei nevoi psihologice a celui din public (aici nevoia de devenire, de autorealizare )

Chiar și atunci când ascultă povestea personală a cuiva, oamenii vânează ceva aplicabil propriei persoane. Așa că oferă un moment A-ha- acel moment în care povestea ta declanșează o scânteie în mintea celor care o ascultă, transmite o idee puternică aplicabilă pentru ei, în propriile lor vieți.

 

Vreeau să îți las și eu o idee aplicabilă pentru prezentările tale!

Maya Angelou spunea

Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă!

Ideea cu care te las este:

Fă publicul nu doar să gândească ci și să simtă! Folosește puterea poveștii personale!

 

 

Cu drag,

 

 

 

Poveste pe 2 voci

 

Poveste pe voci? Ce o fi însemnând și asta?

Poate că primul tău gând când auzi poveste pe 2 voci este către acele povești împărtășite pe scenă de …2 vorbitori. Dar nu despre asta vreau să vorbim azi.

Povestea personală spusă pe o scenă are 2 voci!

Prima este modul în care scrii, marca personalității tale, cea care îți poate face poveștile la fel de distincte și unice ca propriile amprente atunci când îi dai voie să se exprime autentic. Poate face ca o simplă citire a unui fragment să ducă la “identificarea autorului”.  E autenticitatea de autor.

E acea voce personală despre care vorbește Tudor Chirilă atunci când le spune celor din echipa sa de la “Vocea României” să ia o piesă și să o facă a lor notă cu notă!

În povestea jurnalistică de exemplu- aceleași fapte sunt adunate într-un mozaic diferit și trecute prin propriul filtru de 2 jurnaliști diferiți.

Povestea ta personală ar trebui să aibă  la fel de multă personalitate ca și tine!

Altfel nu va conta prea mult pentru cei ce o ascultă. Dacă însă are personalitate, oamenii,  atrași de personalitate dar și de conținut, îți vor acorda interes chiar în mod repetat și pe termen lung, ca într-o relație. Ca într-un fel de prietenie îndelungată.

Dacă te-aș întreba cum te consideri, cum te poți descrie  alegând doar 3 adjective ce mi-ai răspunde? Stilul poveștii tale ar trebui să aibă ceva din aceste adjective!

Alegerile cuvintelor, modul în care formulezi frazele, structura poveștii toate poartă marca originalității tale!

Hai să vedem 3 povești personale scurte oferite pe scenă de Elizabeth Gilbert și Tim Urban și Roger Love. Modul în care sunt scrise și modul în care sunt spuse.

Elizabeth Gilbert e scriitoare, autoarea celebrului roman autobiografic Eat Pray Love, 199 săptămâni  pe the New York Times Best Seller list. Speaker pe scena TED. Are un stil aparte, o voce scriitoricească plină de șarm, căldură și umor, pentru mine cel puțin :).

Tim Urban este blogger la Wait But Why și speaker pe scena TED și ne oferă o poveste cu…silde-uri cu grafice :).

Câte povești cu slide-uri cu grafice ai mai văzut?

Aici cei 3 termeni care îmi vin mie în minte pentru amprenta personală a lui Tim sunt-umor, minte ascuțită, jucăuș. Bine, fie, sunt 4 :).

 

Roger Love- o autoritate mondială în materie de voce, speech &vocal trainer. Povestea lui îmi transmite ca stil umor, pasiune, credibilitate/autoritate.

 

A doua voce este cea cu care spui povestea pe scenă, vocea cu care aduci întâmplările și personajele la viață în fața publicului (sau vocile- atunci când conturezi diferit personajele). Cu toate variațiile și modulațiile  care transmit adevărul emoțional al poveștii. (autenticitatea de narator și puțin și de actor).

Vocea este ca un instrument muzical cu care- după multă practică- putem crea deliciul publicului. Și ca un instrument muzical are nevoie să fie acordată la conținutul pasajului poveștii pentru ca acesta să nu sune fals. Muzica din voce îi spune celui care ascultă cum să se simtă, îi spune dacă e un moment entuziasmant sau trist sau tensionat!

Ritmul, volumul și tonalitatea cu care vorbești sunt modul în care vocea ta  face “vizibilă” emoția poveștii.

De exemplu

-o voce cu volum scăzut, cu ritm liniștit și cu tonalitate joasă, stinsă este cea care aduce la viață tristețea

-o voce cu ritm alert, cu volum ridicat și cu o tonalitate mai înaltă este  vocea naturală a bucuriei entuziaste

-există un registru amplu de nuanțe foarte fine prin care vocea poate transmite variate nuanțe emoționale folosind combinații de volum, ritm, tonalitate, inflexiuni și pauze (așa cum poți obține o paletă amplă de nuanțe cromatice amestecând în proporții diferite culorile de bază)

 

Acum ia cele 3 povești personale pe care ți le-am propus și fă un exercițiu! Le-ai urmărit deja  așa cum urmărim în mod obișnuit o înregistrare video. Ce îți propun acum e:

ascultă povestea fără să privești imaginea și gândește-te dacă unul din cei 3 îți transmite mai mult prin propria voce. Gândește-te și imaginează-ți în timp ce asculți linia unduită care poate reprezenta acea voce în acțiune. Atunci când îți place ce asculți , când sună firesc, natural linia va avea ups and downs, va avea porțiuni mai subțiri și altele mai îngroșate.

privește filmarea fără sonor și urmărește gesturile, mișcarea și expresiile faciale ale celor de pe scenă. Sunt …destul de multe 🙂. Poate că unul din speakeri este foarte expresiv prin chipul său iar altul aduce mai multă expresivitate prin gesturi, dar toți își folosesc corpul pentru a aduce la viață povestea, ceea ce influențează chiar și vocea!

Ce poți lua acasă din exercițiul ăsta? Sau mai bine zis…pe scenă?:)

Armonizează vocea cu expresiile faciale și gesturile pe care le faci! Unul din cele mai bune moduri de a imprima expresivitate vocii este să o însoțești de gesturi și de expresii faciale!

E o tehnică pe care o cunosc și o folosesc atât vânzătorii de elită- cât și cei care țin teleconferințe.

Ce fac vânzătorii?

Stau în picioare și zâmbesc în timp ce discută la telefon cu un client- asta va imprima vocii lor o notă în plus de încredere, convingere și căldură.

Ce fac cei care țin teleconferințe, chiar dacă nimeni nu îi vede?

Se plimbă prin birou și își activează corpul prin gesturi în timp ce vorbesc la telefon. Și în modul ăsta- sincronizat cu gesturile- vocea lor va marca mult mai nuanțat ceea ce spun.

Folosește-ți vocea și corpul ca pe niște vase care se umplu cu emoția poveștii, o conțin și o dau mai departe celor care ascultă!

Atunci când cele 2 voci (de autor și de narator) se combină într-un întreg armonios, povestea va fi  la fel de puternică precum o melodie care îți rămâne întipărită în minte, te bântuie zile-n șir și îți vine să o tot fredonezi! Merită să exersezi pentru a atinge această armonie!

De ce?

Pentru că rezultatul va fi un public care își adaugă vocea propriei tale povești și o împărtășește și altora!

Cu drag,

 

 

Poveste deschisă la … dialog!

Ție ce îți vine în minte atunci când auzi alăturarea de cuvinte “dialog” și “poveste”?

S-ar putea să îți vină în minte chiar replica plină de savoare a unui personaj…dacă se întâmplă asta dialogul cu pricina e chiar tipul de dialog memorabil (cel care implică ascultătorul și rămâne la purtător).

Într-o poveste împărtășită unui public- o poveste personală pe care o spui pe scenă-există 3 tipuri de dialog.

 

Replicile pe care personajele le încrucișează agil ca într-un regal de spadă construiesc DIALOGUL PERSONAJELOR – cel care le lasă să se dezvăluie folosindu-și propria voce.

“Hmmm…dar ăsta nu e chiar singurul tip de dialog într-o poveste!”…Scuză-mă, ( m-a luat “scrisul” pe dinainte)- ăsta era DIALOGUL meu INTERIOR! Cel care în poveste dă glas gândurilor nerostite și ne duce atât de aproape încât… pătrundem în interiorul minții personajului.

Iar al treilea tip este DIALOGUL CU PUBLICUL– Acela care punctează momentele în care speakerul iese din poveste, iese din desfășurarea propru-zisă a întâmplării, părăsește acțiunea și personajele și se adresează oamenilor din sală. Cu un plus de familiaritate. Face mai puternică legătura cu cei care ascultă povestea.

 

Fiecare dintre ele are propria personalitate și propriile beneficii.

În plus un anumit tip de dialog se potrivește mai mult unui anumit tip de povestitor – există o „potrivire de caracter”, o compatibilitate între povestitor și tipul de dialog pe care îl folosește. E tipul de dialog care îi îmbracă în mod natural povestea.

De multe ori câinii seamănă cu stăpânii. Fizic.

De multe ori dialogul unei povești personale seamănă cu povestitorul. Psihologic 🙂.

 

Gândește-te puțin! Povestea reflectă într-o anumită măsură personalitatea povestitorului! Și vorbind strict de dialog acum –proporția între dialogul interior și exterior din poveste e o marcă a personalității mai introvertite sau mai extrovertite a povestitorului.

Dacă ești vorbăreț și expansiv cred că poveștile tale vor fi pline de dialog savuros între personaje.

Ceva de tipul ăsta-

Ceea ce face personajele să se întrupeze efectiv în fața celor care ascultă, să prindă viață, să devină reale. Și ca ascultători le înțelegem mai bine și ne atașăm de ele, le simpatizăm…

 

Dacă ești tăcut și îți place să observi cred că ceea ce va da natural culoare poveștilor tale va fi fluxul gândurilor care îți trec prin minte.

Uite o astfel de poveste cu foarte mult dialog interior- (cu excepția unei singure replici de conversație la telefon, o poveste doar cu dialog interior).

O astfel de folosire a dialogului interior are ca efect faptul că ne transpune în interiorul ființei și minții celui care povestește. Povestitorul devine transparent și vulnerabil în fața noastră.

Al treilea tip de dialog pe care poți să îl presari voit într-o poveste este dialogul cu publicul. Adică te desprinzi din loc în loc de evenimentele, acțiunea și personajele poveștii- ca și când faci un pas în spate și ieși din poveste- ca să te adresezi publicului cu o întrebare sau o afirmație.

Uite un exemplu! (chiar 2 de fapt :))

Mark Brown- campion mondial Toastmasters 1995

Craig Valentine- campion mondial Toastmasters 1999

Ce obții folosind dialogul cu publicul?

O legătură foarte puternică cu cei care te ascultă. Și mecanismul poate fi dublu.

Faptul că ieși din poveste ca să le adresezi o remarcă prietenoasă crește intimitatea relației tale cu publicul, crește conectarea publicului cu tine.

Faptul că ieși din poveste ca să le arăți că întâmplările poveștii le reflectă propriile experiențe crește conectarea publicului la poveste.

 

Dacă îți propui și muncești la asta, cu ajutorul dialogului abil folosit poți duce povestea mai aproape de zona de introvert sau de extrovert, mai aproape de tine sau mai aproape de public.

 

 De ce? 

Pentru că:

 

 Dialogul duce la conectare, care duce la încredere, care duce la angajare (Seth Godin) 

La fel de adevărat în business ca și în storytelling.

Cum creezi emoție cu o poveste personală?

Punctul de start al unei povești personale bune este de multe ori o experiență încărcată de emoție. Gândește-te puțin! Care sunt poveștile împărtășite de tine care i-au făcut curioși și i-au ținut cu sufletul la gură pe cei cărora le spuneai? Cele în care se schimbă ceva în starea ta interioară, cele care te fac să treci prin stări diferite!

Pentru a transmite emoție povestea pleacă de la emoție.

Ce te-a făcut să te simți în al 9-lea cer de fericit?

Ce te-a făcut să te simți plin de teamă, copleșit de griji?

Când ai simțit entuziasmul pulsându-ți prin vene?

Momentele acestea sunt excelente puncte de start pentru o poveste personală bună! Una care transmite emoție!

E nevoie să fii tu implicat emoțional în poveste pentru a putea transmite mai departe emoția celor care te ascultă. În arta cinematografică asta îi  învăța pe actori sistemul lui Stanislavski în anii 1900- să aducă realism în film aducând în rol propriile emoții și experiențe. Să se conecteze cu personajul și să îl aducă la viață făcând apel la propriile gânduri și emoții.

Într-o poveste personală ești “conectat” la chiar sursa gândurilor și emoțiilor- ești conectat la experiența care ți-a adus gândurile și emoțiile. Dă-le voie să transpară în poveste! Trăiește emoția atunci când spui povestea!

 

Alege o temă cu care oamenii pot să rezoneze, să se identifice sau să simpatizeze!

Rezonanța este ceea ce i se întâmplă ascultătorului în mintea și inima sa ca urmare a ceea ce i se întâmplă omului din poveste.

Cu cine rezonează ascultătorii?

Cu personaje care au de luptat, au de muncit, au de depășit obstacole, trec de-a lungul poveștii printr-un arc al transformării și se regăsesc la final într-un loc mai bun.

 

Și pentru ca lucrurile să devină palpabil de reale hai să discutăm concret pe marginea a 3 povești inserate în discursuri TED!

Arcul transformării este prezent în fiecare dintre ele și ne atinge coarda emoțională.

 

“Nu sunt foarte sigură dacă ați remarcat, dar port stileto și fuste și …sunt cu siguranță femeie! Și asta nu m-a oprit să vreau să devin exact ca acei bărbați! În drumul meu au apărut însă obstacole…..

Am 5 straturi de copci pe față și chirurgul îmi spune că sunt norocoasă. Dacă ar fi fost puțin mai sus mi-aș fi pierdut ochiul. Sunt retrasă de la școală luni de zile. În vecinătate se vinde cocaină și pot să văd oameni care se droghează de la fereastra dormitorului. Mama a plasat patul așa încât dacă un glonț pătrunde prin ziduri să ne țintească întâi picioarele și nu capul. Sunt în centrul Los Angelesului, în sărăcie, desfigurată și vreau să fiu specialistă în rachete spațiale.” (Olympia LePoint)

 

 

 

“Abia mulți ani mai târziu îmi dau seama cât de puțin am avut….Câteodată eu și Brian ne plimbăm prin parc cu Scarlett și se rostogolește prin iarbă și doar ne uităm la ea și apoi unul la altul și suntem recunoscători. Uităm de toate frustrările noastre de clasă de mijloc și de dezamăgiri, și ne simțim milionari” (Tania Luna)

 

 

 

„Erau mulți profesori care spuneau: <<Ea nu o să reușească niciodată. E certată cu autoritatea. Nu o să ajungă nicăieri>> Unii profesori mă considerau o cauză pierdută….

Am creat o nouă școală. Am creat Institutul San Fernando de Științe Media Aplicate. Facem ca mersul la școală în fiecare zi să merite osteneala. Îi facem pe copii să simtă cât contează ei pentru noi. „(Pearl Arrendondo)

Arată nu spune o poveste! Oricât de tocită de atâta uz ar fi această expresie, important e că tehnica funcționează!

Ai nevoie de un echilibru fin construit între implicit și explicit între ce arăți și ce spui. Echilibrul ăsta influențează gradul de atractivitate al poveștii pentru ascultător, măsura în care el se lasă învăluit și cuprins de poveste. Îl faci pe el să se implice, să muncească “mental” să co-participe atunci când mai mult arăți decât spui (decât îi dai mură-n gură).

Cum faci asta?

nu spune explicit ce simte personajul, arată care e DE CE-ul lui, care e motivația din spatele acțiunilor lui!

“A început când aveam 6 ani. Nu voi uita ziua când am fost în vizită la Jet Propulsion Laboratory- a fost nemaipomenit! Îmi amintesc că am văzut motoarele imense și avioanele și am fost în Camera de Control a Lansărilor. A fost uimitor! Am văzut pe pereți ecranele TV mari, am văzut scaunele de pluș roșu, am văzut fotografiile bărbaților care lansau rachete în spațiu și mi-am spus- Vreau să fiu ca acești bărbați!“(Olympia LePoint)

„Le-am spus:

-Vreau să fiu profesoară!

Să vezi ce fețe au făcut! „

-Ce? De ce? De ce să vrei să faci asta?

Așa că mi-am început cariera didactică în exact aceeași școală gimnazială la care fusesem și eu și mi-am dorit mult să încerc să salvez cât mai mulți copii care erau exact ca mine. Așa că în fiecare an le povestesc copiilor cum am fost eu, pentru că le prinde bine să știe că fiecare dintre noi are o poveste, fiecare are dificultăți și fiecare are nevoie de ajutor în drumul său. Iar eu o să fiu ajutorul lor de-a lungul drumului.” (Pearl Arrendondo)

arată acțiuni care conturează starea interioară a personajului- nu defini explicit ce simte acesta. Nu numi emoția sau starea, contureaz-o din acțiuni și lasă ascultătorul să o deslușească.

“Motorul principal al navetei spațiale era uriaș. Am descoperit locul unde fiecare traseu de țeavă se unea cu fiecare valvă. Așa încât am fost capabilă să ajut la crearea unui nou design pentru noile motoare și să mă așez în scaunul  de Control al Lansării de rachete. Munca asta mi-a permis să devin unul din cei mai tineri ingineri ai anului.” (Olympia LePoint)

„Îmi amintesc că într-o zi l-am găsit pe tata în convulsii și cu spume la gură, căzut în baie, după o supradoză de droguri. Credeți că în seara aceea temele mai erau în topul priorităților? Nu prea.”(Pearl Arrendondo)

„Patru ani mai înainte, când aveam un an, după accidentul de la Cernobîl, ploua cu picături negre și părul surorii mele cădea cu pumnii, iar eu am stat nouă luni în spital. Nu era permisă nicio vizită așa că mama mea a mituit pe cineva care lucra la spital. A făcut rost de uniforma unei asistente și se furișa în fiecare seară ca să stea lângă mine. Cinci ani mai târziu, o lumină neașteptată la orizont. Datorită Cernobîlului, primim azil în Statele Unite.

Am șase ani și nu plâng când părăsim casa și venim în America pentru că mă aștept să fie un loc plin cu lucruri rare și minunate, banane și ciocolată și gumă de mestecat Bazooka, gumă de mestecat Bazooka cu mici desene animate înăuntru Bazooka din care primim o dată pe an în Ucraina și trebuie să mestecăm o bucată timp de o săptămână întreagă.” (Tania Luna)

surprinde fluxul interior de gânduri al personajului, dezvăluie prin acestea starea interioară a personajului.

“Îmi amintesc că am intrat în această camera și erau cam 200 de oameni în ea. M-am uitat în jur- eram singura femeie-m-am mai uitat odată în jur. Și toți erau cu 20 de ani, cel puțin cu 20 de ani mai în vârstă ca mine! Auzeam toate acele cuvinte pe care nu le înțelegeam. Stropi de transpirație mi se adunau pe frunte în timp ce auzeam SSME, ITAR, RP1. Nu știam niciunul din acești termeni! Teama a început să mi se strecoare în creier din nou și nu știam dacă voi fi în stare să produc o diferență semnificativă…

Și apoi am realizat! Stai un pic! Sunt educată și muncesc din greu la orice fac. Poate că nu sunt capabilă să produc o diferență semnificativă acum, dar o voi face! Și asta am făcut. …

Îmi amintesc că stăteam acolo gândindu-mă ce o să mă fac. Apoi am realizat ceva.

-Stai puțin! Sunt talentată! Dacă nimeni nu mă angajează de ce să nu mă angajez singură?

Și asta am făcut!“ (Olympia LePoint)

o scurtă și abruptă explicitare prin a spune punctează foarte bine atunci când e înconjurată de mult a arăta

“Când am început ingineria spațiului eram total intimidată” (Olympia LePoint)

„Am 5 ani și sunt foarte mândră. Tata tocmai a terminat de construit cea mai frumoasă aripă la casă în sătucul nostru din Ucraina. Înăuntru nu e decât o groapă mare și urât mirositoare, dar afară e vopsită în alb perlat și pur si și simplu strălucește în soare. Mă face să mă simt atât de mândră, atât de importantă, încât mă autodeclar liderul micului meu grup de prieteni și inventez misiuni pentru noi. Așa că umblăm din casă-n casă în căutare de muște prinse în pânzele de păianjeni și le eliberăm.”   (Tania Luna)

accesează simțurile, redă experiența din interior –ce trăiește personajul- ce aude, vede, miroase, gustă, simte

„Într-una din zile într-o ceartă aprinsă ia inelul și mă lovește exact sub ochi. Fiind o campioană, o olimpiană mă ridic să mă apăr, totul se întunecă și nu mai pot să văd nimic.

Sunt retrasă de la școală luni de zile. În vecinătate se vând droguri și văd oameni drogându-se de la fereastra dormitorului meu.

Îmi amintesc că am intrat în această camera și erau cam 200 de oameni în ea. M-am uitat în jur- eram singura femeie-m-am mai uitat odată în jur. Și toți erau cu 20 de ani, cel puțin cu 20 de ani mai în vârstă ca mine! Auzeam toate acele cuvinte pe care nu le înțelegeam. Stropi de transpirație mi se adunau pe frunte în timp ce auzeam SSME, ITAR, RP1. Nu știam niciunul din acești termeni! Teama a început să mi se strecoare în creier din nou și nu știam dacă voi fi în stare să produc o diferență semnificativă…” (Olympia LePoint)

„Tata tocmai a terminat de construit cea mai frumoasă aripă la casă în sătucul nostru din Ucraina. Înăuntru nu e decât o groapă mare și urât mirositoare, dar afară e vopsită în alb perlat și pur si și simplu strălucește în soare.

Patru ani mai înainte, când aveam un an, după accidentul de la Cernobîl, ploua cu picături negre și părul surorii mele cădea cu pumnii…

Și țin moneda asta de un penny în palmă și e lipicioasă și ruginită dar am impresia că țin în mână o comoară…..

Din nou am același sentiment când auzim o bătaie în ușa apartamentului nostru din Brooklyn, și sora mea și cu mine ne trezim cu un om de livrări cu o cutie de pizza pe care n-am comandat-o. Așa că luăm acea pizza, prima noastră pizza și o devorăm felie după felie. …Toată lumea e supărată. Dar pizza e delicioasă.

. Și odată, când în sfârșit și-a luat cutia de Frosted Flakes înapoi, era plină de gândaci….

Câteodată eu și Brian ne plimbăm prin parc cu Scarlett și se rostogolește prin iarbă și doar ne uităm la ea și apoi unul la altul și suntem recunoscători. Uităm de toate frustrările noastre de clasă de mijloc și de dezamăgiri, și ne simțim milionari.” (Tania Luna)

„Lucra la liceul local ca secretară în biroul directorului, deci a avut ocazia să vadă toți copiii dați afară din clasă dintr-un motiv sau altul, care așteptau sa fie muștruluiți. Doamne, biroul ei era plin ochi.”  (Pearl Arrendondo)

Fii concis- nu exagera cu emoția în poveste. Rămâi în balans undeva între informația seacă total lipsita de emoție și excesul melodramatismului în care emoția îmbibă fiecare cuvânt și decorul trăiește împreună cu personajul bucuria sau tristețea!

Și mai ales  mergi dincolo de tehnică, nu gândi prea mult, mai degrabă plonjează în propria poveste, în emoția ei și fă-ne părtași la ea!

Cu drag,

 

Povestea cu miez emoțional

 

Poveștile nu sunt făcute să fie egale între ele. Și nici să ne atingă toate în aceeași măsură. (îmi place să observ atunci când asist la o prezentare în public în ce măsură speakerul e mai apropiat de povestea –exemplu care ilustrează o idee, o exemplifică și acționează intelectual sau în ce măsură folosesțe mai mult acel tip de poveste personală care transmite un mesaj și îl face memorabil atingând corzile emoției)

 Poveștile nu sunt făcute să fie egale și să ne atingă în aceeași măsură așa cum oamenii sunt diferiți și deosebiți între ei. Și așa cum relațiile și interacțiunea umană se întâmplă la nivele diferite de profunzime.

În viața reală, zi de zi interacționăm cu oameni. La nivele diferite de profunzime- cu unii formal- schimbăm 2-3 cuvinte de salut încadrate în regulile bunului simț și ale politeții sociale, convenționale. Cu alții schimbăm informații, împărtașim fapte, comunicăm date și evenimente- e o interacțiune pragmatică stăpânită de logică. Cu cei mai apropiați se petrece o interacțiune mai adâncă- ne conectăm împărtășind emoție.

Suntem logică și emoție, suntem distanță și apropiere. Iar diferențele sunt cele care dau savoare, bogăție și varietate lumii in care trăim, îi dau rotunjimea completului- mai ales atunci când le acceptăm așa cum sunt.

Astăzi am ales ca subiect povestea cu miez emoțional. Pentru că …la drept vorbind e mai aproape de mine și de structura mea internă.  Oricând am norocul să ascult și să văd live un speaker excelent în acțiune sunt uimită de puterea cu care trage ascultătorii în poveștile sale- de parcă folosește un soi aparte de forță gravitațională căreia nu poți să îi reziști…Și cred că cel mai important ingredient pe care îl înglobează și îl distilează în poveste acești oameni este …EMOȚIA. Povestitorii cu farmec par să știe exact când să tragă, când să împingă, când să relaxeze corzile emoționale, când să lovească puternic notele înalte ale emoției, când să atingă lin și profund notele joase și delicate.

Mai în glumă mai în serios s-ar putea ca în spatele speakerului să existe un  alt personaj…un om de știință îmbrăcat în halat alb care  studiază intens într-un laborator superdotat CUM SE FABRICĂ EMOȚIILE :).

Ce sunt de fapt emoțiile?

Emoție vine din latinescul e-movere –a pune în mișcare, a mișca sentimentele.

Emoția este energie în mișcare- un răspuns psihic intens însoțit de reacții fiziologice (accelerarea pulsului, a bătăilor inimii, a respirației)

Emoția este însoțită și de tendința spre acțiune (motivul pentru care povestea este un instrument psihologic de persuasiune).

Povestitorii iscusiți fac ascultătorul să fie atins de emoție, tras în interiorul provocării poveștii, îl fac să trăiască o experiență în timp ce ascultă povestea.

Pentru ascultător întâmplările poveștii nu sunt trăite, dar emoția poate fi! La fel și reacțiile fiziologice atașate emoției- reacții ale corpului care sunt martori că povestea te-a prins J. Senzațiile corporale concretizează emoția în fizicalitatea ei- nod în gât, căldură în obraji, inimă căt un purice.

Atunci când ne conectăm cu personajele poveștii la nivel emoțional interacțiunea devine profundă și plină de semnificație. Participăm nu doar la nivel intellectual ci visceral la întâmplările, senzatiile și emoțiile personajelor de parcă suntem în interior nu doar observatori.

Munca lui Hogan în domeniul științelor cognitive și lucrarea sa The mind and its stories: Narrative universals and human emotion a arătat că emoția este unul din principalele moduri prin care povestea își influențează audiența.

Care e mecanismul prin care povestea declanșează emoție și răspuns emoțional în interiorul ascultătorului?

Emoția poate rezulta prin confluența a mai mulți factori- imagistica poveștii, personajele, intenția, plauzibilitatea sau realismul celor povestite.

Există emoții pe care povestea le declanșează prin structura, prin forma pe care o îmbracă, prin învelișul ei exterior din cuvinte- EMOȚII ARTEFACT.

Există emoții pe care povestea le declanșează prin conținutul său, prin ceea ce se întâmplă în interiorul ei-  EMOȚII ÎNTÂMPLARE.

Cele două tipuri de emoții pot fi produse independent (fie emoții artefact, fie emoții întâmplare) sau împreună- convergent (deodată ambele).

Ceea ce se întâmplă în poveste și modul cum este spus cât și interacțiunea dintre cele 2 influențează răspunsul emoțional al celor care ascultă povestea.

 

REACȚII EMOȚIONALE LA FORMĂ

Elementele de limbaj, înlănțuirea muzicală a sunetelor, nivelul de sens și sugestivitatea cuvintelor, figurile de stil influențează emoția ascultătorilor.

Imagistica poveștii– faptul că te face să îți creezi mental un film format dintr-o derulare de imagini este un element esențial pentru a te putea transpune empatic în locul personajelor și pentru a putea declanșa răspunsul emoțional.

Tiparul liniei narrative intenționat ales produce anumite răspunsuri emoționale în mod predictibil.  De exemplu dacă un eveniment care poate avea consecințe faste sau nefaste survine la începutul poveștii iar consecințele nu sunt dezvăluite se creează emoția suspansului. Dacă un eveniment nu este menționat, este omis intenționat, pentru a fi dezvăluit mai târziu se creează emoția surprizei. La fel pot fi declanșate starea de curiozitatea sau de nesiguranță.

REACȚII EMOȚIONALE LA CONȚINUT

Reacțiile emoționale vor fi mai probabile atunci când cei care ascultă sunt capabili să empatizeze cu personajele și cu situațiile cu care acestea se confruntă. Și pentru ca acest lucru să se poată întâmpla gradul de plauzibilitate, gradul de adevăr al unei povești personale este esențial. Atunci când simțim povestea ca adevărată ne lăsăm cuprinși de ea, ne dăm voie să o experimentăm. Când simțim un indiciu de neadevăr coborâm automat bariera scepticismului și a neîncrederii. Plauzibilitatea este măsura în care povestea se potrivește convingerilor noastre preexistente, măsura în carea ea vibrează adevăr pentru noi personal.

Care sunt procesele interne prin care ascultătorul ajunge să resimtă emoția ascultând o poveste? Ce se întâmplă în interiorul lui? În mintea și inima lui?

Philip T. Roundy membru al catedrei de Marketing și antreprenoriat al Universității din Tennessee și autor a numeroase studii despre  teoria narativă spune că  ascultătorul trece prin 4 posibile procese interne:

SIMPATIA

IDENTIFICAREA prin EMPATIE

REAMINTIREA UNEI EMOȚII PROPRII

TRANSPORTAREA

SIMPATIA este tendința de a-i fi alături unui personaj– îi ținem pumnii, ne dorim să reușească, să-și atingă obiectivele. Dacă personajul eșuează sau întâmpină dificultăți serioase tindem să îi fim alături și să îl încurajăm.

Simpatia pentru personaj prezice în mare măsură gradul în care povestea îi va influența pe cei care o ascultă . Este gradul în care cei care ascultă sunt mișcați emoțional de poveste.

IDENTIFICAREA PRIN EMPATIE

Merge mai profund decât a simpatiza cu atingerea țelurilor personajului. Înseamnă să începi să îți imaginezi cum e să fii acel personaj din poveste.

Poziția în care simți simpatie pentru personaj este cea de spectator. Poziția din care treci la identificare cu un personaj este cea de participant- de personaj  al poveștii. Te pui în papucii lui.

Care ar fi motivele care să declanșeze dorința de identificare cu un personaj?

Poate dorința de a simți și de a avea atributele pozitive ale personajului- puterea, energia, ascuțimea minții, bunătatea…

Poate regăsirea într-o situație similară- de muncă, de viață, de familie. Asta face ca privirea prin ochii personajului și resimțirea emoțiilor sale să se întâmple natural. Este de fapt o interacțiune între poveste și memoria emoțională.

REAMINTIREA UNEI EMOȚII PROPRII

Povestea poate declanșa amintirea unei situații în care am simțit o emoție asemănătoare cu personajul. Amintirea devine un mediator, un intermediar între emoția personajului din poveste și emoția personală.

Rezonanța emoțională a unei povești- gradul în care conținutul ei se leagă de experiența personală a celui care o ascultă este amplificatorul puterii unei povești.

TRANSPORTAREA

Este cel mai adânc pas, este o călătorie virtuală, mentală, senzorială și emoțională în lumea poveștii. Este starea de absorbție totală sau de imersie în poveste în care granițele dispar și capacitatea mentală, imaginativă și emoțională este ațintită în interiorul poveștii. Pierzi conștiința a ceea ce se întâmplă în jurul tău în viața reală. Emoțiile se intensifică. Te simți atins de poveste și când revii în realitatea cotidiană te simți schimbat.

 

Faptele sau ceea ce se întâmplă într-o poveste reprezintă de fapt o mica parte a poveștii ca efect. Ceea ce simți tu ca ascultător legat de ceea ce se întâmplă în poveste este partea cea mai importantă.

Să simți bucuria sau tristețea cuiva ca pe o experiență directă este ceva foarte puternic. E nevoie să te conectezi cu acea persoană. În storytelling e nevoie să lăsăm oamenii să se conecteze cu personajul, cu ce face, ce gândește, cu cine este.

Cum facem asta- cum intensificăm emoția transmisă de poveste- va fi subiectul unui articol viitor  Așa că..stați pe aproape!
Cu drag


Între EVIDENT și METAFORĂ sau … SĂ NU-MI ZICI CĂ E DESPRE MINE POVESTEA ASTA

Trasul de timp al copiilor este o problemă serioasă…pentru părinți. În toamna lui 2015 Adela a început școala. Într-una din seri în timp ce strângeam lucruri prin casă ajunge până la urechile mele conversația dintre tată și fiică (nu vreau să zic că trăgeam cu urechea :))

“-A fost odată o fetiță pe care o chema Alina. Îi plăcea tare mult să lungească orice făcea- joaca, desenele animate, îmbrăcatul în pijama, povestea de seara. Din cauza asta întârzia la culcare, întârzia la plecarea spre școală, întârzia la școală

Prima reacție a Adelei a fost să facă ochii mari și să asculte plină de interes.  Știi privirea strălucitoare și reacția aia de uimire curioasă pe care povestea o stârnește adesea? Nu a durat mult însă până să iasă din starea asta (de parcă uimirea a căzut brusc cu zgomot pe podea unde s-a făcut țăndări)  și să spună răspicat

-Tati, să nu-mi zici că e despre mine povestea asta!”

De fapt Adela are o prietenie de suflet cu metaforele fără să știe  oficial ce sunt ele. Și la 5 ani jumătate pentru ea trasul de timp arăta… cam așa. Un fel de tras de coada mâței, trompa elefantului și gâtul girafei la un loc după cum mi-a explicat chiar ea.

Povestea fără metaforă e colțuroasă, evidentă și nu incită.

Avem nevoie de metaforă. Poveștile au nevoie de metaforă pentru a atinge.

Metafora transformă ceva în altceva într-un mod aproape “vrăjitoresc”, e fluentă în imagistică- vorbește în imagini direct facultăților imaginative :). De multe ori șuntează partea noastră rațională ajungând mai profund direct în emoție.

 

Ce este metafora și cum se deosebește ea de analogie?

Metafora ca și comparația/analogia e o figură de stil  (un trop) care se referă la un lucru menționînd alt lucru și identificând asemănările ascunse dintre ele. Din grecescul trópos care înseamnă a schimba direcția

Analogia compară 2 lucruri. Ceva e ca altceva. Analogia e ca o explicație- ne ajută să ne facem o imagine asupra unei idei noi pe baza a ceea ce ne e cunoscut și familiar deja.

Exemplu

Poveștile vechi sunt ca și prietenii vechi, spunea ea. E nevoie să îi vizitezi din când în când- George R. R. Martin, A storm of words

Metafora în schimb pune adevăr și translatează, mută un lucru în altul.  Ceva devine altceva. Metafora e magie- transformă o idee în alta.

Exemplu-

Stories are data with a soul (poveștile sunt informație cu suflet)-Rene Brown

Metafora e o intuiție poetică care se întrupează în gând și limbaj prin manipularea abilă a conceptelor familiare-Ken di Benedette.

 

În ce mod o poți folosi în poveste?

Metafora în mare

Poveștile bune sunt o formă mai mare metaforei. Sub vălul subtilității intuim o similaritate pentru că metafora păstrează tiparul relațiilor dintre personaje sau situații. Povestea e o reprezentare metaforică a unei  alte fațete a realității.

Metafora în mic

Poveștile conțin metafore, analogii, asocieri imagistice transpuse în modul senzorial care presărate discret captează ascultătorii și aduc elementul de savuros și neobișnuit.

 

De ce funcționează metafora într-o poveste?

Să le luăm pe rând.

Metafora centrală a poveștii-

Metaforele sunt mai convingătoare decât limbajul evident, trec de obicei sub pragul percepției conștiente și ne modelează perspectivele. Activează emisfera dreaptă și bypassează  partea rațională a creierului. Depășesc bariera scepticismului și pot convinge.

Ce face fermierul atunci când se pregătește să planteze semințele? Pregătește pământul mai întâi.

Ce face metafora de ansamblu a unei povești? Pregătește mintea, o face receptivă astfel încât mesajul sau insightul/revelația să aibă condiții prielnice pentru a prinde rădăcini.

Fie e vorba de o poveste  de viață (personală sau nu) ale cărei evenimente sunt traduse la final prin metaforă în mesaj, fie că e vorba de o poveste cu tâlc/ poveste terapeutică al cărei conținut fictiv e tradus la final din metaforă în interpretare de viață metafora este un excelent translator de mesaj.  Și funcționează prin similaritate.

Hai să vedem un exemplu- povestea cu tâlc  ale cărei evenimente pot fi metaforic traduse în mesaj aplicabil în viețile noastre. O folosește remarcabil William Ury în discursul său TED -The walk from no to yes.

Urmărește te rog povestea de început, explicația și traducerea metaforică excelentă în mesajul de final al discursului.

Ei bine, subiectul negocierilor dificile îmi aminteşte de una dintre poveştile mele preferate din Orientul Mijlociu, povestea unui bărbat care a lăsat moştenire celor trei fii ai lui 17 cămile. Primului fiu i-a lăsat jumătate din cămile; celui de al doilea fiu i-a lăsat o treime din cămile; şi celui mai mic fiu i-a lăsat a 9-a parte din cămile. Ei bine, cei trei fii au intrat într-o negociere. 17 nu se împarte la 2. Nu se împarte la 3. Nu se împarte la 9. Spiritul frăţesc a început să se încordeze. În cele din urmă, în disperare, au mers şi au consultat o bătrână înţeleaptă. Bătrâna înţeleaptă s-a gândit la problema lor pentru mult timp, şi în sfârşit a venit şi a spus: „Ei bine, nu ştiu dacă vă pot ajuta dar cel puţin, dacă vreţi, puteţi lua cămila mea.” Deci, atunci aveau 18 cămile. Primul fiu şi-a luat jumătatea — jumătate din 18 este 9. Al doilea fiu şi-a luat a treia parte — o treime din 18 este 6. Cel mai tânăr fiu şi-a luat a 9-a parte — a 9-a parte din 18 este 2. În total 17. Aveau o cămilă în plus. Au dat-o înapoi bătrânei înţelepte.

Acum dacă vă gândiţi pentru un moment la această poveste, cred că seamănă cu o multime de negocieri dificile în care suntem implicaţi. Au început cu 17 cămile — nicio cale de a rezolva asta. Cumva, ce trebuie să facem este să ne dăm un pas înapoi din acele situaţii, aşa cum a făcut bătrâna înţeleaptă, să privim situaţia cu ochi proaspeţi şi să venim cu ideea celei de a 18-a cămile. Acum, găsirea celei de-a 18-a cămile în conflictele lumii a fost pasiunea vieţii mele. Eu văd practic umanitatea un pic cam ca şi cei 3 fraţi; suntem cu toţii o singură familie. Ştim că din punct de vedere ştiinţific, datorită revoluţiei comunicării, toate triburile de pe planetă, toate cele 15.000 de triburi, sunt în legătură unele cu altele. Şi este ca o mare reuniune de familie. Şi totuşi, ca în multe reuniuni de familie, nu e vorba doar de pace şi lumină. Există şi multe conflicte. Şi întrebarea este cum ne împăcăm cu diferenţele noastre?

Final

Aşa că permiteţi-mi să vă las cu trei lucruri. Primul este: secretul păcii este a treia parte. A treia parte suntem noi, fiecare dintre noi, cu un singur pas putem duce lumea, putem aduce lumea un pas mai aproape spre pace. Este un vechi proverb african care spune: „Când pânzele de păianjen se unesc, pot opri chiar şi un leu.” Dacă suntem capabili să unim pânzele de pace a celei de a treia părţi putem opri chiar şi leul războiului.

 

Al doilea mod de a folosi metafora este de a spune o poveste personală a cărei semnificație prinde contur la sfârșit prin interpretare metaforică. Creierul nostru recunoaște subtil același tipar al relațiilor din concret (poveste personală) și abstract (sens metaforic, idee sau concept transmis ca mesaj).

Exemplu- Doug Stevenson (povestea îmbolnăvirii câinelui său și a medicamentului strecurat în mâncare transmite metaforic conceptul mesajului învelit în poveste care este preluat cu ușurință în această formă).

Cel de-al treilea mod de traducere metaforică a mesajului– de data aceasta nu explicit ci lăsată în grija minții subconștiente este  cel folosit de povestea terapeutică. 

Ca exemplu hai să luăm o poveste creată de un grup de psihologi în cadrul unui workshop  cu Susan Perrow-Healing Story Workshop.  Grupul a lucrat la o poveste pentru o fetiță de 5 ani care în urmă cu o lună își pierduse tatăl. Fiindcă tatăl murise în somn fetiței îi era foarte teamă să meargă la culcare, îi era foarte teamă când mama ei mergea la culcare, ar fi făcut orice pentru a sta trează- până la epuizare. Grupul a lucrat la o poveste care să o ajute să vrea să meargă la culcare. Povestea a fost construită pornind de la pasiunea fetiței pentru balet și păpuși balerine. Iată ce a ieșit

A fost odată o balerină frumoasă care trăia în interiorul unei cutii muzicale așezate pe o masă solidă într-o casă micuță și colorată de la marginea unui oraș. În fiecare zi capacul cutiei muzicale se deschidea și balerina dansa rotindu-se din nou și din nou. Oh cât de mult îi plăcea să danseze! Când era obosită capacul cutiei muzicale se închidea și balerina se putea odihni. Și astfel viața curgea zi după zi, balerina dansa apoi se odihnea, apoi dansa din nou.

Într-o zi totul s-a schimbat în viața micii balerine. În timp ce se odihnea în cutia sa muzicală o furtună teribilă a izbucnit în noapte și a zguduit atât de tare căsuța cea mică și colorată încât masa s-a clătinat înainte și înapoi. Unul din picioarele mesei s-a crăpat și s-a desprins iar capacul cutiei muzicale s-a deschis atât de larg încât nu a mai putut să se închidă. Balerina s-a trezit și a început să danseze învărtindu-se mereu și mereu- a dansat toată ziua, toată noaptea, toată ziua următoare- dansa și dansa și nu se mai putea opri.

Într-o seara Spiritul Viselor (personaj din folclorul bulgar) trecea pe la fereastra micii case colorate. A privit înăuntru și a văzut balerina rotindu-se în dans fără încetare și a știut că avea nevoie de ajutor. Așa că s-a strecurat înăuntru și a fredonat un cântec special pentru a ajuta capacul cutiei muzicale să se închidă din nou. În acea noapte balerina s-a bucurat de o odihnă lungă iar în dimineața următoare Spiritul Viselor era din nou acolo- de data  asta pentru a fredona o altfel de melodie, o melodie de trezire. Capacul cutiei muzicale s-a deschis și balerina a putut să danseze rotindu-se din nou și din nou. Oh, cît de mult îi plăcea să danseze! Acum, cu ajutorul Spiritului Viselor viața putea continua, zi după zi balerina putea să danseze, să se odihnească și apoi să danseze din nou.

Care a fost efectul? Uimitor!

După 3 săptămâni au primit o scrisoare. Fetiței i-a plăcut mult povestea și a rugat-o pe mama sa să i-o spună iar și iar. A fost curioasă și a pus o mulțime de întrebări despre Spiritul Viselor. Mama a contactat o studentă de la facultatea de arte care a adus Spiritul Viselor prin pictură chiar în camera fetiței și problema somnului s-a rezolvat.

 

 

J14A7-ballerina

 


 

 

 

 

 

Metaforele mici presărate în poveste- de ce funcționeaza?

Povestea capătă personalitate și caracter, iese din banal și devine cineva.

Apelează la imagini și la simțuri și captează ascultătorii. Stărnește curiozitate, devine interesantă. Metafora are puterea de a face creierul ascultătorului să se activeze, ideile să se lumineze. Și în plus face povestea mai atractivă.

Am să îți dau 2 exemple dintr-o scriitoare celebră pentru romanul Mănâncă, Roagă-te, Iubește- Elizabeth Gilbert, dintr-o  altă  carte  facinantă a ei care abordează tocmai scrisul și creativitatea (Lecții de magie- Cum să îți cultivi creativitatea)

Cred că perfecționismul e doar o versiune elitistă, de lux, a fricii. Cred că perfecționismul e de fapt frica împopoțonată cu pantofi excentrici și haină de nurcă pretinzând că e elegantă când de fapt e doar îngrozită.

Să creezi bijuterii intracraniene! Ce meserie grozavă! În calitate de creator poți modela orice fel de bijuterii vrei pentru interiorul minții altor oameni sau pentru interiorul propriei minți.

Sincer nu ai prefera o poveste care să îți vorbească nu doar ție ci și creativității tale și să o aprindă, să o restarteze? Asta fac metaforele! Lasă-mă să ghicesc, lasă-mă simt, lasă-mă să intuiesc, nu-mi spune direct! Acoperă  mesajul cu un voal de metaforă. Lasă-mă să simt mister și magie și să mă bucur de descoperire. NU-MI SPUNE CĂ E DEPRE MINE!

Cu drag,

Raluca

Poveste de iarna

Iarnă, zăpadă nămeți, miros de ger și trosnet de vreascuri… ce poate atrage mai tare o poveste?

img-20161226-wa0014

Poate doar o calatorie. Într-o țară străină poveștile sunt cele care transmit tradiții și oamenii locului le păstrează în bogăția folclorului lor.

Crăciunul acesta -petrecut în Finlanda- mi-a daruit și căteva povești. Vreau să îți împărtășesc una- pe care am primit-o vie și captivantă prin graiul, gesturile și umorul unei localnice ce poartă straiul tradițional Sami. (Sami sunt locuitorii Laponiei, cei mai nordici indigeni ai Europei răspândiți în zona arctică a Norvegiei, Suediei și Finlandei)

img-20161226-wa0013

E povestea pălăriei celor 4 vânturi.

Demult, foarte demult, acum mii de ani oamenii nu puteau locui meleagurile Laponiei. Știți de ce?

Pentru că toate cele 4 vânturi obișnuiau să bată după propria dorință.  Așa se face că dacă într-o dimineață lumea era verde, caldă și însorită în următoarea dimineață putea fi  albă, geroasă și înzăpezită sub suflul vântului nordic.

Uneori toate cele 4 vânturi băteau în același timp.

Într-o zi pe pamântul nordic a venit un șaman, și-a construit cortul și s-a stabilit aici ignorând cele 4 vânturi. Era singur- el, pământul și vânturile. A aprins focul în adăpostul lui simplu și a început o cântare yoik însoțită de tobă.

 

Șamanul a chemat cele 4 vânturi în adăpostul său. Și cum stăteau în jurul focului și era cald și bine….

-Hhâccchrrrr, hâhrrrrr, hâchrrrrrr, châhrrrrrrr

Cele 4 vânturi au adormit și au început să sforăie. Șamanul însă nu a adormit. A mai pus niște vreascuri pe foc și privea cum se micșorau din ce în ce mai mult cele 4 vânturi. Până când….au devenit suficient de mici încât să le țină în mână.

Șamanul  și-a scos pălăria (pe vremea aceea cu formă rotunjită), a luat vânturile unul câte unul și le-a pus în ea și le-a legat strâns. Apoi și-a pus pălăria pe cap și s-a dus și el la culcare.

În dimineața următoare

-AAAAhhhh!

Vânturile se trezesc rând pe rând, se întind și apoi încearcă să iasa. Se simt prinse în capcană și se enervează suflând cu putere în toate direcțiile

-Vvvvjjjjjjj! Pfffffffffffffffffffffff! GRRRRRRR! ZDddrrrrrrr!

Dar nu reușesc să iasă….De ce? Pentru că erau foarte bine legate.

Atunci se pun pe strigat

-Lasă-ne afară! Lasă-ne afară!

-Vă las cu o singură condiție, spune șamanul. Să suflați pe rând nu de-a valma împreună.

Vînturile au promis cu vocile lor vântoase, și de atunci  Vântul de miazănoapte suflă în vremea zăpezii, Vântul de răsărit aduce cu el primăvara, Vântul de miazăzi încălzește pâmîntul cu respirația lui iar Vântul de apus aduce culori pădurii în Septembrie.

Și tot de atunci pălăriile localnicilor au 4 colțuri țuguiate.

Am primit-o cu bucurie și ți-am împărtășit-o și ție. 🙂

Fie ca în 2017 să  îmblânzești vântul, să îl faci să te poarte acolo unde vrei să fii,  să aduni cât mai multe povești bune de la oamenii uimitori din jurul tău. Iar cea mai bună să fie cea pe care o construiești chiar tu în cele 365 de zile ale lui 2017!

LA MULȚI ANI!

Cu drag,

Raluca

 


 

Cum cade lumina pe povestea ta? Efectul surpriză al luminilor multiple

street_lamp_by_night_by_nami7Aseara am redevenit copil. Sau mai bine zis m-am copilărit cu Adela (fiica mea) în drum spre ora ei de judo.  Mergeam ținându-ne de mână prin aerul iernatic. Și ne distram de umbrele noastre care făceau la fel (atât doar că ele nu râdeau ci dansau și se zbenguiau pe tăcutelea smiley-face-clip-art-black-and-white-kcne8nnai).

Aleea era mărginită de felinare așa că pe măsură ce înaintam umbrele își schimbau direcția și se lungeau.

Cam la jumătatea distanței între felinare a erupt în cuvinte uimirea:

-Hei, acum avem fiecare două umbre! Adela era încântată de năstrușnicia pe care luminile stradale ne-o proiectau pe alee…

 

Acum imaginează-ți te rog că nu eu și Adela pășim în dreptul felinarelor ci o poveste. O poveste pe care lumina cade dintr-un anumit unghi va avea un mesaj într-o anumita directie. Daca schimbi directia din care o luminezi (contextul în care o spui, tema mai largă de care o legi) se schimbă si direcția mesajului. O poveste pe care lumina cade simultan din 2 direcții va avea  2 mesaje.

Nu ne așteptăm la asta, nu e uzual, poate e chiar contraintuitiv ca o poveste să aiba 2 mesaje simultan. Pentru că vrem ca mesajul să rămână cu ascultătorul, vrem să aducem povestea la forma de rafinament a simplității, să îndepărtăm ceea ce nu e esențial. Pentru că suntem bombardați cu informație căutăm să ajungem la acea poveste a cărui mesaj reușește să se ridice deasupra zgomotului de fond pentru a putea fi auzit.

Nu vrem să diluăm efectul mesajului, și totuși  mesajul dublu poate fi parte din surpriza unei povești. Mesajele poveștii- dacă sunt mai multe- au nevoie să fie compatibile, să se susțină reciproc și să își crească puterea prin alăturare. Și faptul că povestea continuă la finalul primului mesaj puternic e un element de impredictibilitate care menține atenția publicului trează.

Video-ul următor conține o poveste de 9 minute pe care o spune pe scenă Zig Ziglar Povestea este forma prin care transmite publicului mai mult de un mesaj, cu amprentă emoțională. Ție ce mesaje îți transmite?

 

La începutul săptămânii am fost în București și am participat la 2 din întâlnirile Speaker’s Club- club care te invită din 6 februarie 2017 și in Timișoara să îți antrenezi vorbitul în public și poveștile. Una din poveștile spuse acolo- 30 de bani a Alexandrei Palaghia m-a impresionat tocmai prin surpriză, tensiune și mesaje multiple. Citez din memorie smiley-face-clip-art-black-and-white-kcne8nnai

 

E o dimineață frumoasă, Alexandra proaspăt trezită și-a pus ” ochelarii roz” ai unei zile bune și pleacă la hipermarket:

Pun în coș cumpărăturile obișnuite, nu iau în seamă aglomerația și oamenii morocănoși- din cauza „ochelarilor roz” (sau nu)- și mă opresc și la raionul de cărți ca să fac o surpriză unui prieten. Aleg Marian Godină- Flashuri din sens opus.

Știți senzația aceea când faci o surpriză cuiva și tu ești cel care știe ceva mai mult decât el? smiley-face-clip-art-black-and-white-kcne8nnai Așa mă simțeam eu atunci!

Mă îndrept spre casă. E coadă. Aștept. În fața mea 2 bătrânei ajung la rând.

-Dragă nu ai ceva mărunțiș? O întreabă el pe ea căutând prin toate buzunarele.

-Nu! Ai spus că iei tu bani de acasă, nu am nimic la mine!

Le lipsesc 30 de bani. Deschid portofelul cu intenția să îi ajut: nici un ban! Am doar cardul. Nu pot să plătesc 30 de bani cu cardul… îi salvează vânzătoarea:

-Nu-i nimic dacă n-aveți, nu o să sărăcim noi din ăștia 30 de bani!

Și bătrâneii pleacă. Ajung la rând și sunt deja fericită cu gândul că voi dărui cartea, când…scanarea nu funcționează. Vânzătoarea mai încearcă odată. Degeaba. Introduce manual codul. Degeaba. Cere o altă carte de pe raion pentru a fi scanată. Degeaba. Codul respectiv nu apare în sistem.

Îmi plătesc celelalte cumpărături ca să nu țin coada în loc, dar nu vreau să renunț la carte și le cer să găsim o soluție.

-Trimit pe cineva de pe raion să aducă un alt produs cu preț similar. E în regulă? întreabă casiera.

– Sigur! Poate fi și un pic în plus, spun

Ați avut și voi cred momente în care fiindcă ați așteptat deja atât, vă simțiți destul de aproape de rezolvare așa că nu renunțați și … mai așteptați?

Aștept. După 10 minute casiera primește informația că nu a  fost găsit produsul cu preț similar.

Îmi spun

-Alexandra DACĂ TU NU ACȚIONEZI NIMENI NU ÎȚI VA OFERI SOLUȚIA PE TAVĂ!

Așa că intru din nou în magazin și… acționez! Găsesc 2 produse- 2 agende- care însumate depășesc cu puțin valoarea cărții. Cartea era 30 de ron.  Sunt la casa . Plătesc 30 de lei și … 30 de banicu cardul.

ATUNCI CÂND IȚI PUI O INTENȚIE UNIVERSUL VA GĂSI O CALE SĂ TE AJUTE SĂ O TRANSFORMI ÎN REALITATE!

Nu cred ca te va surprinde faptul ca acest articol are la final 2 mesaje pentru tine smiley-face-clip-art-black-and-white-kcne8nnai

  • Dă-ți voie ca din când în când să rupi tiparele, să ieși din reguli sau din obișnuit și să experimentezi lucruri noi- inclusiv în storyteling. Testează tu însuți ce are efect și ce nu.
  • Joacă-te! Poți construi elementul surpriză al poveștii atât la nivel de  conținut  (prin ceea ce spui neașteptat, prin umor, prin răsturnări de situație) cât și la nivel de formă (de exemplu prin 2 mesaje).

La cât mai multe povești cu mesaje bune!

Raluca

Imaterialul unui posibil material didactic- povestea

Povestea nu este ceva material, dar poate fi un bun material didactic.  Poate fi folosită cu succes în interacțiunea cu elevii.  Cum ar fi dacă din când în când în loc să le înmâneze fișe și scheme tipărite profesorii ar trimite către ei o simplă și memorabilă poveste, o poveste rostită?

Te invit la un exercițiu de imaginație- de reîntoarcere în timp- ești  din nou elev în clasa a 7-a și iei parte la o oră de anatomie, cea despre sistemul circulator. Clasică. Ce vezi?  Cel mai probabil niște planșe colorate, manuale și explicații pe text. Atenție dirijată spre imagini. Întrebări și răspunsuri. Programa. Lipsă de entuziasm.

Și acum să schimbăm scenariul și să presupunem că fiind elev în clasa a 7-a ai avut un super-profesor de biologie-anatomie plin de carismă, cu ochii sclipind de entuziasm și cu poveștile la el. Astăzi la lecția despre sistemul circulator îți spune o poveste FS (fantastico-științifică).  🙂

“Suntem într-o navă miniaturală asemănătoare navetelor spațiale, invizibilă cu ochiul liber, avem dimensiuni nanometrice. Naveta e în interiorul unei seringi. Pătrundem în sistemul circulator printr-o injecție intravenoasă. Înaintăm în curentul plasmatic evitând să ne ciocnim de hematiile închise la culoare. ”

De fapt e aceeași lecție, același sistem circulator, văzut însă dintr-o zonă de curiozitate și aventură, o zonă în care reținerea informațiilor se face ușor. Și e și distractiv. Nu e învățare sub imperiul obligației.

De multe ori în școală are loc un scenariu de predare-învățare foarte asemănător cu cel pus în cuvinte de Dan Meyer, profesor de matematică (Math class needs a makeover | TED Talk):

 Predau matematica la liceu. Vând un produs unei piețe care nu și-l dorește, dar este obligată prin lege să îl cumpere. E o propunere sortită eșecului. 

Avem nevoie să înviorăm orele, să aducem  diversitate, entuziasm și să stârnim interesul.

 

Așa că în loc de informație ternă putem folosi povestea în triadă cu explicația teoretică (conceptul) și cu aplicația practică.

Să luăm exemplul concret al orei de fizică în care se predă legea atracției gravitaționale.

-spui o poveste: cum a descoperit Newton atracția gravitațională stând sub un pom încărcat de mere coapte. Cu suficiente detalii senzoriale încât povestea să prindă viață (cercetările neurologice au arătat că detaliile senzoriale care învelesc un eveniment contribuie la ușurința memorării acelui eveniment)

-explici conceptul: ce spune legea atracției gravitaționale, care este formula

-aplici conceptul (experimente și exerciții)

 

Care sunt avantajele poveștii în procesul de învățare?

-Povestea este cea care construiește starea propice învățării, captează atenția, stârnește curiozitatea.  Îi face pe elevi receptivi la partea de teorie.

-Atunci când ai în față ochi curioși nu fețe plictisite informația pe care o transmiți se va imprima mai bine. Detaliile senzoriale ale poveștii contribuie la memorare.  Iar factorul neașteptat (prezent din plin în povești) este cel care duce la descărcarea de dopamină în creier și fixează informația.

-Povestea construiește atașament emoțional și motivație de a învăța.  Kendall Haven  în cartea sa ghid pentru profesori Super Simple Storytelling dă ca exemplu povestea vânzătorului de baloane.  Un copil zboară purtat de un mănunchi de baloane umplute cu heliu. Ce face povestea asta? Îi face pe elevi să se întrebe dacă asta e posibil cu adevărat și să-și dorească să studieze gazele nobile.

-Povestea creează context în jurul unui concept și face elevii să le pese de acel concept. În Povestind matematica Berlan Florentina pune pe seama personajelor de basm operațiile matematice, transformă o succesiune seacă de simboluri în povești iar pe copii îi ridică la rangul de Spioni Secreți ce folosesc limbajul matematicii.

http://http://www.elefant.ro/carti/manuale-auxiliare-scolare/auxiliare-scolare/clasele-i-iv/povestind-matematica-povesti-matematice-explicate-pentru-clasele-i-iv-329231.html

-Poveștile îmbunătățesc chiar și abilitatea elevilor de a rezolva probleme. de a ierarhiza informația, de a performa la științele exacte (Donald Davis 1993, Peggy Buzansky 1995)

Povestea folosită în procesul de învățare poate fi spusă, poate fi o poveste-film, poate fi o poveste cu obiecte (props), sau o poveste interactivă în care elevii fac joc de rol. Odată ce o incluzi în arsenalul didactic poți folosi o mulțime de variații.

Esențialul este-

Să lăsăm în urmă rolul diseminării de informație și să îmbrățișăm o nouă paradigmă, aceea  a cultivatorului de curiozitate.  Am putea astfel să aducem mai multă semnificație zilelor  lor de școală și să le facem imaginația să scânteieze. (Ramsey Musallam: 3 rules to spark learning)

 

 

 

 

 

Poveste de leadership: Care e povestea ta?

Liderii folosesc povestea în mod natural, eficient și inspirational. Pare că e modelată atunci pe loc sub ochii uimiți ai privitorilor și ascultătorilor, spusă în mod relaxat, sincer, simplă dar plină de sens!  Unealta poveste e deja parte din ei ca și când ar fi o extensie a corpului fizic. Sunt capabili să vadă experiențele trăite ca povești, să gândească în povești, să traducă fapte banale exprimându-se în povești.

E la nivel de măiestrie- șlefuită, rafinată, distilată prin exercițiu în ani și ani de practică.

Au îndepărtat ceea ce era în plus-așa cum spunea Michelangelo când a fost întrebat cum l-a sculptat pe David.

Povestea este comunicare, este idee învelită în emoție, este informație cu suflet.

Iar arta comunicării este limbajul liderilor! (James Humes)

În urmă cu doar 2 săptămâni John Maxwell- vorbea despre leadership pe scena Teatrului Național din București. Finalul discursului a fost o poveste și în același timp o demonstrație de lider care inspiră și mută oamenii spre acțiune folosind iscusit puterea poveștii. A spus cam așa:

 

În urmă cu mulți ani am primit un dar- o carte. Titlul ei- CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE SPUSĂ VREODATĂ.  Am deschis-o. Paginile erau albe- toate.

Am ridicat privirea plină de mirare spre cel care mi-a dăruit-o.

-E ca să îți scrii propria poveste! mi-a spus.

povestea-ta

Și așa am făcut- am scris POVESTEA PERSONALĂ A CELUI CARE VOIAM SĂ DEVIN!

Majoritatea oamenilor nu își scriu propria poveste ci citesc pasiv povestea scrisă de către alții pentru ei.

Ai fost creat să îți scrii în mod intenționat propria poveste. Dacă ai putea să îți scrii propria poveste care ar fi titlul ei?

Al meu- spune John Maxwell- Vreau să dau valoare liderilor  care vor multiplica această valoare pentru alții!

 

În sală am trăit povestea cu inima!

Recitind-o acasă am mai trăit-o odată cu mintea, i-am privit îndeaproape tehnica.

3 lucruri am apreciat în mod special la această poveste

-modul în care e folosită pentru a EXEMPLIFICA ȘI  ÎNTĂRI CONCEPTUL VIEȚII TRĂITE INTENȚIONAT introdus anterior în discurs

-modul în care POVESTEA CONȚINE ÎN INTERIORUL EI METAFORA POVEȘTII ceea ce îi dă un plus de PROFUNZIME

– SCHIMBAREA DE PERSPECTIVĂ POVESTITOR-MAJORITATEA- ASCULTĂTOR-POVESTITOR  e un mod excelent de CONECTARE CU AUDIENȚA, conectare la care John Maxwell este maestru. În același timp este un factor de diferențiere fină a ascultătorului prezent în sală la acest regal de leadership de majoritatea oamenilor, un mod subtil de VALORIZARE A AUDIENȚEI.

E frumoasă din ambele perspective (inimă și minte)! 🙂

pagina-alba

Ideile codificate în povești captivante ajung mai departe, conving și provoacă oamenii la acțiune!

Până data viitoare dacă vrei să afli mai mult despre puterea poveștilor te invit “în online” joi 27 octombrie de la ora 20  în webinarul pe care îl voi suține împreună cu Paul Ardeleanu. Te poți înscrie aici:

https://speakersclub.clickfunnels.com/puterea-povestilor

Pe curând!

Raluca